Vasile Turcu rămâne sceptic în privința realizării transferului lui Bogdan Stancu la Galatasaray pentru 5 milioane de euro, în ciuda faptului că informația a fost făcută publică pe toate siteurile din Turcia, inclusiv pe cel oficial al clubului:
„A semnat Stancu? Chiar a semnat? Eu zic să întrebați impresarii lui să fiți siguri! Dacă așa e, atunci mă bucur, înseamnă că fotbalul nostru încă dispune de jucători de mare valoare. Nu e deloc întâmplător, tot frații Becali l-au crescut și pe Ștefan Radu, care va ajunge la o echipă și mai puternică decât Lazio. Să mă sunați când sunteți siguri-siguri că Stancu a semnat!”, a spus Vasile Turcu la Sport.ro.
Acționarul dinamovist a vorbit și despre situația sa în cadrul organigramei clubului din Ștefan cel Mare:
„Eu nu mă voi despărți de fotbal, niciodată! Vreau doar ca domnul Badea să îmi dea banii care mi se cuvin și ne vom despărți amiabil. Deocamdată, sunt și acționar și creditor la clubul Dinamo. Rămân dinamovist în suflet, dar nu mai pot rămâne la un club unde legea este făcută de galerie. Să vină suporterii să investească”.
Turcu s-a referit și la noua achiziție a lui Dinamo, repatriatul Vlad Munteanu:
„Sper că nu a venit ca să frece banca de rezerve. El cunoaște echipa, probabil conducerea tehnică și administrativă a considerat că poate fi de ajutor”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER